Reîntregirea României de la Bug si pâna la Tisa

Archiv für Juli, 2008

Ce ne spune tov Iliescu..


    

2.- Victor  a surprins unele aspecte de fond in atitudinea exprimata de “presedintele boborului” si eperdos.

 

3.- emigrantul, in fond se  asociaza “presedintelui boborului”  in aprecierile sale privind revolutia romana, care ar fi fost pregatita in exterior. Este o confirmare a unui adevar, ca adesea extremele se apropie (dreapta si pseudo-stanga).

 

Asa-zisul sondaj este nereprezentativ, fara sens (ca 70% din romani sa creada ca revolutia romana a fost “pregatita de KGB la ordinul lui Gorbaciov”) este nu numai o aberatie ci o curata blasfemie la adresa poporului roman.

 

4.-  Pentru lamurirea d-lui eperdos il informez ca, daca e interesat de evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures, acestea sunt evocate pe larg in mai multe lucrari ale mele atat in “Viata politica intre violenta si dialog” ca si in volumele “despre Revolutia Romana”si “Momente de istorie” vol.I.   

2.- Multumesc, in primul rand, lui Victor  pentru raspunsurile foarte argumentate la problemele ridicate de Romulus Cristea si mai ales de “Presedinte al Boborului, intr-un fel si lui  Alexandru Dumitrascu, ceeace imi usureaza misiunea.

 

 De asemeni multumesc lui  hydrotechnicus, sfinx667, emigrantul, geomarz, care au adus completari si aprecieri pertinente la aceleasi probleme ridicate de cei doi.

 

3.- Totusi, nu vreau sa las fara raspuns unele probleme ridicate de “Presedinte al Boborului” (no name!!). Apreciez, insa, faptul ca recunoaste, peste ani, unele realitati, dandu-mi dreptate, in multe privinte, pentru pozitiile adoptate si rolul jucat de mine, intr-o perioada atat de tensionata.

 

a)      In primul rand, nu inteleg ce doreste interlocutorul sa lamuresc eu in legatura cu textul prezentat de d-l.Mazilu, in dupaamiaza zilei de 22 decembrie 1989, de la balconul C.C. (“proclamatia citita de Mazilu”) si nu cele spuse in 12 ianuarie (cum presupune Victor). Precum se stie, atunci au vorbit si din Studioul 4 al TVR si din balconul C.C. mai multi protagonisti, care ulterior s-au regasit in  Grupul care a redactat Comunicatul catre tara  al CFSN (citit de mine in noaptea de 22 decembrie la TVR). Faptul ca in Comunicat si-au gasit loc, atat fraze din Mesajul prezentat de Mazilu, din balcon, cat si idei, sugestii, formulari, prezentate de alti participanti la elaborarea lui, nu este intamplator. Eu am efectuat operatiunea de a colecta si de a pune cap la cap toate aceste idei intr-o redactare unitara asa cum a aparut in Comunicatul prezentat la Televiziune.

Deci, care este intrebarea ?

Ce suspiciuni pot plana in aceasta privinta ?

 

  

b)      In al doilea rand, se face o afirmatie “ca eu nu as fi respectat intelegerea Bush – Gorbaciov” ! Nu stiu care este reprezentarea dvs. domnule presedinte al boborului despre ceeace s-a petrecut in 22 decembrie. Constituirea noastra ca structura provizorie de putere (Consiliul Frontului Salvarii Nationale) a avut loc dupa fuga lui Ceausescu si in conditiile declansarii diversiunii armate din seara de 22 decembrie. Nu ne-am constituit “pe baza indicatiilor cuiva” – nici din interior, nici din afara. Nu aveam, atunci, vre-o idee despre intalnirea de la Malta si nu ne interesa acest lucru. Eram persoane care nu avusesem legaturi intre noi inainte. Eu veneam dintr-o pozitie periferica – director de editura (cu 60 de salariati) aflat insa intr-un regim de supraveghere stricta – deci, practic fara posibilitati de comunicare. Pe toti ne-a reunit, atunci, valul miscarii populare, declansate in Timisoara si evolutia ei rapida in Bucuresti, dupa mitingul esuat din 21 decembrie si reprimarea manifestatiilor din noaptea de 21-22 decembrie. Nu vad, deci, ce legatura poate avea actiunea noastra cu “intelegerea Bush –Gorbaciov” si ce si de ce trebuia noi sa respectam ? Noi raspundeam unei cerinte a societatii romanesti si a oamenilor care s-au ridicat cu curaj si cu spirit de sacrificiu impotriva unui regim odios, de dictatura, urat de popor.

 

Ca aceasta miscare a avut loc intr-o anumita conjunctura internationala favorabila, asta este cu totul altceva. Aceasta tine de analiza istorica a desfasurarii intregului proces de prabusire, pe scara internationala, a sistemului comunist din care faceam parte si noi si care a avut loc in 1989.

     

c)      Ca unii ma considerau “omul rusilor” si ca pe aceasta tema s-a batut moneda, in contextul luptei politice, accentuate de campania electorala – este iarasi alta tema. S-a vorbit chiar de relatiile mele cu Gorbaciov (tema cultivata chiar de unii din anturajul puterii de dinainte de 1989; drept urmare, cu prilejul vizitei lui Gorbaciov  la Bucuresti, din 1987, am fost obligat, timp de 3 zile, sa-mi programez o deplasare la Timisoara). Am dezmintit, nu o data, acest lucru. Prima mea intalnire cu Gorbaciov a avut loc in iunie 1990 – la Moscova, la Reuniunea Consiliului Politic al Tratatului de la Varsovia – in care am discutat despre desfiintarea Tratatului (ceeace s-a si petrecut oficial in anul urmator la Praga).

 

Se stie foarte bine ca eu am fost promotorul consecvent al actiunilor pentru apropiere si aderare a Romaniei la NATO si la Uniunea Europeana (obiectiv strategic major asupra caruia am reusit sa realizam consensul politic al tuturor fortelor politice de atunci).

 

 

d)      Ca mineriadele au constituit un fapt de neadmis, care ne-a afectat imaginea pe plan extern – nu incape indoiala. Dar, a-mi atribuit mie provocarea  lor, aceasta a fost marea manevra politica, nedemna,  pe care initiatorii ei se straduiesc sa o cultive si astazi in opinia publica.  Asa cum am mai scris – violenta in viata noastra politica nu a fost promovata de mineri si cu atat mai putin de catre cei aflati la putere – care nu numai ca nu puteau fi interesati in asa ceva, ci din contra ! Noi purtam raspunderea poltica si ne straduiam sa promovam un climat normal de constructie si evolutie democratica a tarii . Nu cei aflati la putere (CFSN,CPUN,FSN-ca partid) si nu minerii au provocat tulburarile din 12 si 28 ianuarie, din 18 februarie, de la Targu Mures din martie, sau atacarea institutiilor publice in 13 iunie 1990. Venirea minerilor a fost efectul provocarilor fortelor rebele iresponsabile – care vizau rasturnarea puterii legitime (“singura solutie inca o revolutie“) lozinca lansata in Piata Universitatii.

 

A escamota aceste fapte  – in aceasta consta manevra propagandistica folosita de fortele de dreapta, uneori si cu sprijin din afara !

 

Victor are dreptate afirmand “acei ce se foloseau de aceasta manevra uita primirea calduroasa a acelorasi mineri in Congresul PNTcd din septembrie 1991” (de ce oare?).

Domnul presedinte al boborului  se prezinta ca fiind membru al PNTcd.

 

e)      D-sul prezinta incorect si relatiile mele cu d-l Coposu.

Am mai spus ca prima mea intalnire cu d-l Coposu a avut loc in ziua de 10 ianuarie 1990, cand, impreuna cu Mazilu, am primit delegatia PNTcd condusa de d-l Coposu. Atunci, eu le-am propus sa-si desemneze reprezentanti care sa fie inclusi in Consiliul CFSN. Am fost refuzat. D-l Coposu mi-a avansat propunerea de a accepta sa candidez in fruntea listei de candidati ai PNTcd in viitoarele alegeri.

I-am raspuns ca “in timp ce dansii se gandeau deja la alegeri” , noi suntem aglomerati de multitudinea problemelor curente ale functionarii structurilor statale si a rezolvarii problemelor economico-sociale foarte grele. Cum va fi in alegeri, mai avem timp sa gandim. Pe marginea acestei intalniri se pot desprinde doua reflectii :

 

          daca as fi acceptat propunerea d-lui Coposu, probabil ca ar fi disparut toata campania ostila care a urmat impotriva mea si a “trecutului meu de nomenclaturist”.

 

          in mod fals, necinstit, s-a afirmat apoi, ca noi (membri CFSN) ne-am fi angajat sa nu participam la viitoarele alegeri – ceeace nu ar fi avut niciun temei ! Cum adica, tocmai cei ce si-au asumat principalele riscuri si raspunderi in Revolutie, sa nu se angajeze in tot procesul de reconstructie a societatii romanesti, care urma, alegerile fiind primul pas in aceasta directie ?

 

Pe de alta parte, in ciuda faptului ca d-l Coposu a fost cel mai vehement adversar politic al meu, in toata perioada care a urmat, am gasit totusi calea dialogului si conlucrarii in interesul tarii (cel mai semnificativ moment fiind Declaratia Politica  de la Snagov si elaborarea Strategiei privind pregatirea Romaniei pentru intrarea in UE).

 

In legatura cu retrocedarea proprietatilor, ne-am aflat tot timpul sub o presiune interesata . S-au cautat totusi solutii de compromis, inclusiv in perioada presedintiei d-lui Emil Constantinescu. Promovarea masurilor radicale, pachetul de legi din 2005, bazat pe principiul “restitutio in integrum” – se vede bine la ce rezultate a dus. Zeci de mii de oameni – batrani, bolnavi, evacuati fara mila din case, adeseori de niste falsi mostenitori, o mare afacere, de fapt, de care au beneficiat si beneficiaza unii avocati care s-au imbogatit din aceste procese.

 

Ungurii au fost mai intelepti in aceasta privinta, printr-o intelegere politica, in 1993, cand au ajuns la concluzia ca este greu sa se refaca o istorie atat de complicata si au decis sa nu se restituie nimic in natura (nici imobile, nici pamanturi, nici paduri) iar despagubirile sa nu depaseasca echivalentul a 75.000 dolari. Poate ca la ei dimensiunea acestei probleme era mai limitata decat la noi. Nu stiu. Cert este ca pe aceasta tema nimeni in Ungaria nu a facut reclamatii nici in tara, nici la CEDO !

 

Este evident ca noi, romanii, avem o problema din acest punct de vedere. Imi amintesc o discutie cu un lider din Congresul Statelor Unite ale Americii, cu prilejul vizitei oficiale pe care am efectuat-o in 1995 la invitatia Presedintelui Clinton. Atunci se afla in discutia Congresului reacordarea Clauzei natiunii celei mai favorizate pentru Romania. Se desfasura o intreaga campanie de sprijinire a acestei decizii, la care au participat si o mare parte a romanilor din America. Insa, ca si cu alte prilejuri, erau si unii din tara si din afara, care depuneau eforturi sa mentina o apreciere negativa asupra situatiei din tara.

In volumul “Dialoguri romano-americane , consacrat acestei vizite, iata ce am retinut din marturisirea interlocutorului meu, membru marcant al Congresului : “ Domnule, nu stiu cum sunteti dumneavoastra romanii. Primim la Congres mii de scrisori din toate tarile Europei Centrale. Cand discutam o problema in legatura cu Polonia, de pilda, primim scrisori ce sustin rezolvarea situatiei in care aceasta tara este interesata. Numai din Romania primim scrisori de protest, scrisori care avertizeaza, care se impotrivesc unei posibile rezolvari pozitive. Nici noi nu stim ce sa mai credem!”.

 

Deci, deseori, asa-zise opinii ostile, fie din America, fie din Europa – sunt, de fapt alimentate tot din tara sau de catre romani din afara tarii. Cam asa se intampla deseori, si cu alimentarea unor opinii defavorabile Romaniei la organisme europene ! 

 

———-

Comentariu  si reactiiile neostalinistilor aici;

http://ioniliescu.wordpress.com/2008/08/08/dialogul-de-astazi/#comments

 

————————

 

Presedinte al Boborului  precum si replicile postate de anca  imi dau posibilitatea sa apreciez nota de deschidere si o serie de informatii oferite, care nu fac decat sa confirme consideratiile mele privind sursa tensiunilor si conflictelor din anul 1990 si actiunea proiectata si sustinuta pentru subminarea structurilor provizorii ale statului si impiedicarea instalarii noilor institutii alese la 20 mai 1990 (obiectivul provocarii din 12 iunie 1990).

 

Presedinte al Boborului , va recomand, pentru informatiile pe care le detineti, sa va adresati Institutului Revolutiei Romane (domnului Claudiu Iordache) pentru a pune la dispozitia cercetatorilor toate datele care pot fi utile in activitatea Institutului pentru informarea cat mai completa si obiectiva.

 

Nu am auzit de Mark Sulivan. Deci nu stiu ce rol a jucat in evenimentele din ianuarie 1990.

 

Sunt convins ca oamenii responsabili din conducerea SUA nu erau, de principiu, impotriva mea. James Backer (secretar de stat al SUA) a fost printre primii inalti demnitari sositi la Bucuresti in ianuarie 1990 pentru a-si exprima sustinerea fata de noua putere de la Bucuresti (la fel si Ministrul de Externe francez – Roland Dumas, cel sovietic Eduard Shevardnaze si cel german Hans-Dietrich Genscher).

 

Cred ca, in contextul acestei discutii este utila prezentarea (in curand) pe blog a dialogului meu cu Comisia Senatoriala (prezidata de domnul Valentin Gabrielescu) cu privire la Revolutia Romana, pentru a reamprospata memoria celor interesati sau pentru corecta informare a celor mai tineri care nu au trait evenimentele si primesc informatii…disparate.

http://ioniliescu.wordpress.com/2008/08/16/noi-comentarii/#comments

 

—————–

Presedinte al BoboruluiIn legatura cu cele doua nedumeriri, nu cred ca aveti dubii. Virulenta atacurilor si actele de vandalism din dupaamiaza si seara de 13 iunie reprezinta prima dovada a caracterului organizat al acestei actiuni si a pregatirii ei dinainte. (daca sunteti documentat, nu se poate sa nu stiti despre un domn, Octav Radulescu, care participase, in acele zile la o reuniune la Sofia de unde se lauda ca a adus si unele elemente de “program de actiune “).

Inabilitatea Politiei, in general, inclusiv a modului de evacuare a Pietii, in dimineata de 13 iunie – nu reprezinta un argument pentru a motiva actiunile violente indreptate impotriva unor institutii publice.

Povestea pe care o tot repetati,” referind “ca Politia si-a dat singura foc la autobuze “ este “rasuflata”! (exista imagini in care apar clar indivizi, din randul grupurilor din Piata, care dadeau foc, in prezenta , cu aprobarea si sprijinul celor din Piata,

Victor, aminteste , pe buna dreptate, momentul aparitiei in balconul Universitatii (dupa incendierea autobuzelor) a lui Marian Munteanu , lansand catre cei din Piata minciuna ca “in beciurile Politiei s-ar afla studenti arestati”, dupa care au urmat strigate de lupta ale celor din Piata si formarea imediat a unei coloane care a pornit spre sediul Politiei Capitalei).

Cert este ca grupurile anarhice de elemente isterizate s-au folosit de slabiciunile Politiei de atunci, care a capitulat in fata atacatorilor.

Incercarea de a sugera ca ar fi fost niste provocatori (nu stiu de cine instrumentati) – nu schimba datele problemei ! A fost o incercare de destabilizare si de compromitere a conducerii politice a tarii, organizata chiar in ziua in care urma sa se intruneasca Parlamentul nou ales la scrutinul din 20 Mai.

Domnul Coposu , care a contestat orice implicare a PNTcd in organizarea actiunilor din 13 iunie, dupa ce i-am spus ca existau date clare “ca din sediul PNTcd se transportau cokteiluri Molotov”, a recunoscut ca, verificand, a constatat ca am dreptate. A pus, insa, intreaga actiune pe seama organizatiei de tineret condusa de vicepresedintele de atunci al PNTcd , Ion Puiu , care ulterior a si fost exclus.

Despre caracterul manifestarii din Piata Universitatii, ocupata abuziv de participantii la primul miting electoral al PNTcd din luna aprilie, cred ca nimeni nu se indoieste ca a fost principala tribuna electorala a opozitiei de atunci, chiar daca PNTcd si PNL nu apareau ca organizatori. Aceasta misiune a asa-zisei “societati civile”, s-a perpetuat si ulterior, in anii care au urmat.

Manifestarea, dealtfel, a si incetat dupa alegerile din 20 Mai.

Aprecierile dvs. despre pozitia si activitatea mea, dinainte si dupa 1989, nu sunt deloc originale. Faptul ca stiati din “surse sigure” , inca din septembrie 1989, ca eu as fi fost “destinat sa fiu la conducerea tarii” , avea o inspiratie cunoscuta – postul de radio Europa Libera – care a avut cateva referiri pozitive la adresa mea si transmitea asemenea stiri !

http://ioniliescu.wordpress.com/2008/08/13/dialoguri-de-seara/#comments

Advertisements

Schlagwörter-Wolke